Am văzut că există și studii pe această temă, dar eu nu vreau să vin acum cu cifre și argumente, ci să exprim o părere personală.
Sunt două metode prin care poți pui niște bani deoparte, ambele cu avantajele și dezavantajele lor:
- consumi/cheltui mai puțin
- câștigi mai mult
Cred că am mai vorbit despre ele, dar azi o să o abordez pe cea de-a doua.
Să câștigi mai mult.
Sună bine, cu toții ne dorim până la urmă asta. Problema pe care o văd eu însă… e cu ce preț câștigăm mai mult. Vorbeam zilele trecute cu o prietenă care mi-a spus că a realizat că muncește zi/lumină și a spus stop.
Brusc, fără să se uite înapoi, și-a dat demisia de la jobul care îi ocupa mai bine de jumătate din timp. A făcut-o atunci când a realizat că viața trecea pe lângă ea și nici măcar nu avea timp nu neapărat să se bucure de banii câștigați – nu avea timp nici măcar să îi cheltuie.
Partea bună, mi-a spus, e că rezultatul a fost că a adunat pe card o sumă destul de mare – suficientă cât să trăiască 3 ani de-acum înainte fără să câștige nimic. Și a spus stop.
Eu aș fi sfătuit-o să mai stea, să cântărească bine decizia, poate să caute un job nou și mai puțin solicitant între timp.
Dar poate că e mai bine așa. Mi-a spus că în toții anii ăștia de când a muncit foarte mult nu-și amintește să fi fost vreun moment fericită. Chiar și în concedii era preocupată de deadline-uri și task-uri și clienți.
Câștiga mult. Dar a considerat prețul prea mare.
Cunosc în schimb persoane care muncesc foarte mult și nu simt că muncesc, pentru că au o meserie frumoasă și le place cu adevărat ceea ce fac. Câștigă de asemenea bine.
Cunosc persoane care de asemenea muncesc mult și cu plăcere, dar regretă timpul pe care nu îl petrec cu familia.
Cunosc persoane care au decis să rămână într-un job mai puțin remunerat, pentru că le oferă mai multă libertate și iubesc ceea ce fac…
Așa că… răspunsul la această întrebare nu e din punctul meu de vedere ușor.
Eu cred că echilibrul este cheia și că timpul nu ni-l va da nimeni înapoi, așa că trebuie să ne gândim foarte bine cum îl petrecem.
E drept că banii pot fi o problemă uriașă atunci când lipsesc, dar dorința de a avea mai mult poate să ne facă să plătim un preț mult prea mare.
Sunt tare curioasă să citesc părerile voastre 🙂
O să închei cu o recomandare de carte. Uneori, câștigurile mai mari ar putea veni cu eforturi mai mici 🙂
o femeie says
Eu intr-un fel sunt dar nu de la banii care ii castig ci ca inseamna ca am capatat noi cunostinte care sunt mai ‘apreciate’ financiar si imi dau
incredere in mine/sau munca mea e apreciata.
Fericirea insa vine de la ce fac eu (cu banii sau pt bani). Am lucrat pe proiecte urate si bani multi si … nu eram mai fericita.
Mai nou fericirea vine de la ce fac in timpul liber: aseara am colectat de la o vecina cateva sacose si in seara asta le livrez la 2 familii necajite.
Fericirea vine din alergatul aseara in parc cu copilul, din gradinarit, din citit impreuna. Asa cum spui, echilibrul e cheia – asa ca pt mine o fericire f. mare ar fi sa imi gasesc job de jumatate din orele de aucm (si platit la jumatate din cat am acum).
Ioana says
Pentru mine răspunsul la întrebare e foarte simplu de dat. NU.
Nu am fost mai fericită când am caștigat bani mai mulți si nu regret nicio secunda decizia pe care am luat-o de a pleca din mediul corporatist. Am lucrat 20 de ani într-o bancă din care ultimii 6 am fost director de sucursala. Lucram 10-12 ore pe zi, presiunea realizarii targetului era foarte mare si nu mai aveam viata personala. Eram ca o leguma stoarsa. Acum castig un sfert din cat aveam atunci si viata mi se pare din nou frumoasa 🙂 Timpul liber nu se compara cu nicio bucurie materiala.
iuliaBe says
cred ca e vb mai degraba de multumire in legatura cu un job, si mai putin de fericire – sunt multumita de jobul meu si fericita alaturi de sotul meu :); jobul e o modalitate de a face bani, nu de a ma face fericita, daca as avea suficienti bani, i-as folosi sa calatoresc, asta da, m-ar face fericita; jobul pt mine nu e un scop in sine (asa cum e relatia cu cei dragi), ci un mijloc :); acum nu neg ca sunt oameni carora le place ceea ce fac si fac cu pasiune, care se simt impliniti facand jobul respectiv, insa de la implinire la fericire consider ca e ceva mai mult; adica jobul oricat de mirific ar fi tot ma tine departe 8-9 ore pe zi de cei dragi 🙂
de asemenea, castigatul unei sume mai mari nu presupune neaparat si ideea de stress mai mult si implicit de frustrare sau ca sa fim in ton cu articolul de „ne-fericire”, nu stiu de ce e incetatenita idea asta ca un job bine platit, trebuie musai sa implice responsabilitati mari, deci stres pe masura; poti sa castigi mai bine, muncind si 8 ore pe zi si fara sa ai titlul de Director/Manager sau mai stiu eu ce in coada
apoi e vb de prioritati in viata – unii vor bani mai multi (pt diferitele obiective pe care le au) in detrimentul a altceva(familie, hobby-uri, timp liber etc…) – acum ca ajungi la aceiasi concluzie (banii nu ii iei cui tine pe lumea aialalta, dar iti usureaza si iti fac mai placuta viata pe lumea asta) mai devreme sau mai tarziu, cred ca e cu totul altceva si e tare relativ (depinde de mentalitate, de personalitate, motivatii, aspiratii, posibilitati intelectuale etc.)
o femeie says
Si inca un exemplu: cunosc persoane care au muncit in stil barbar, job care nu le placea, multe ore – de, totul pt bani si imagine. Apoi i-au lovit boli, depresii, ce nu le mai poate repara viata… da, banii nu aduc fericirea daca nu sunt obtinuti in mod fericit.
iuliaBe says
…..dar o intretin as adauga, chiar daca sunt cat se poate de impotriva ideii de a munci ca un nebun doar pt a obtine lucruri materiale
pe de alta parte viata mi-a aratat ca banii te pot ajuta sa ai parte de experiente memorabile, o vacanta frumoasa alaturi de cei dragi, bucuria din ochii cuiva cand ii faci cadou un obiectiexperienta pe care nu si l-ar fi permis….adica sunt atat de multe nuante incat nu putem incadra in alb si negru ca banii aduc sau nu fericirea
eu cred in echilibru si consider ca fiecare tb sa faca ce considera mai bine pt el si sufletul lui si DA, sa isi asume concesintele
o femeie says
ideea ce o afirm este ca e absolut important echilibrul de zi cu zi. Un concediu memorabil nu poate compensa zi de zi de stres, de mediu urat etc
Iulia says
Si eu sunt de acord ca nici concediul, nici alte satisfactii materiale nu pot compensa stresul și alte probleme posibil legate de serviciu.
Pe de alta parte, daca veniturile sunt prea mici, pot veni probleme din aceasta zona și un stres chiar mai mare.
De asta e important echilibrul.
iuliaBe says
stati asa ca nu m-ati inteles :), eu nu am zis ca merita sa muncesti un an pe branci ca sa iti faci o vacanta de 1-2 saptamani; ce am zis este ca banii isi au importanta lor, si fara bani nu ar putea exista momentele pe care le-am mentionat 🙂
cand n-am avut bani nu m-am putut duce in parcul de distractii ca pur si simplu nu imi permiteam luxul asta, acum ca imi permit nu mai vad asta ca pe un lux ci ca ceva cat se poate de normal
o femeie says
pe mine ultima perioada din viata mi-a aratat ca pot fi fericita si cu bani putini. Si daca privesc limpede, sunt mai fericita cu distractiile cu bani putini decat cele cu bani multi :))
iuliaBe says
yep…..total de acord, insa mie, culmea tot ultima perioada a vietii, mi-a aratat ca banul in buzunar iti da un anumit confort, avand bani pot sa aleg intre o distractie ieftina si una scumpa (si daca aia ieftina ma face mai fericita sa o aleg pe aia – cazul concret prefer sa merg cu cortul pt ca ador asta, desi ar fi bani de de un 4-5 stele); insa daca distractia aia scumpa nu mi-as permite-o din start, as avea frustrari ca ar trebui sa ma rezum doar la aia ieftina…. e vb doar de psihologia umana, ca sa suntem noi oamenii creati…
de aia zic, banii nu sunt cei mai importanti ( cu atat mai mult ca rezultat al muncii noastre la job), dar sunt importanti, adica personal ma simt mai libera, am mai multe posibilitati de a alege (chit ca cele mai bune optiuni pentru mine nu sunt neaparat si cele mai costisitoare)
Anca says
Eu cred ca munca în corporație ne face f nefericiți în general, am lucrat mulți ani în una și i-am regretat pe toți, nu am câștigat neapărat foarte mulți bani, am „câștigat” însă foarte mult stres și pierdusem bucuria de a trăi. La nici 30 de ani nu îmi înțelegeam rostul pe lume. Apoi am renunțat la corporație, am început să descopăr avantajele lucrului in companii mai mici și am învățat să mă bucur de viață din nou. Acum îmi doresc să trăiesc frumos, să fac un job care îmi place și să dezvolt și proiecte proprii legate de pasiunile mele lucru care m-ar face și mai fericită.
iuliaBe says
de acord….in companiile mai mici, factorul uman e mult privilegiat; in corporatii esti doar o spita la roata, nu esti Anca de la sa zicem Contabilitate, esti Managerul Dep de Accounting 🙂
Elena fr says
Sotul a fost intr-o companie mica, cumparata de una mare si acum de una foarte mare, japoneza.
In asta mare de tot nu prea conteaza ca si om, dar are multe avantaje(sindicat puternic, muuulte zile libere , benzina gratis la masina de functie). In schimb mariri de salariu zero de citiva ani, sistem de notare facut in asa fel incit nimeni sa nu aiba nota mare ca sa n-aiba mariri… Deci avantaje si dezavantaje. Multe avantaje insa ii vin de la firma cea mica, unde le-a putut negocia si ii sunt trecute in contractul de munca, altfel cu astia mari nu se mai poate negocia mare lucru.
Antonia says
Eu am ales varianta cu job mititel, bani putini dar timp mai mult cu copiii mei…si din alte motive nu pot lua un job full time, insa nu regret, eu sunt destul de multumita, reusim sa ne descurcam cu strategiile de economisire si cheltuire invatate de pe acest blog in special… depinde si de ce este ptr fiecare important, ptr mine nu e deloc important vreun concediu sau mersul la vreo distractie, locuim intr-un loc foarte turistic si iesim pe bani putini, nu avem noi timp pentru toate…altele sunt prioritatile noastre acum si reusim sa ne descurcam cu ele deocamdata, sper sa reusim sa investim si mai departe in pregatirea copiilor ptr viitor…
Delia says
Nu am avut obiceiul de-a lucra intr-o multinationala. A avut sotul in schimb: 9 ani, ore suplimentare, salariu neschimbat de ani de zile, beneficii ioc. Acum 2 ani a decis sa lucreze pe cont propriu. Urmarea? Pleaca cu zilele, lucreaza in medie 10-12 ore pe zi, stress cat incape, bani de 3 ori mai multi. Timp pentru familie? Printre picatele si in week-end. Deci unde este linistea/fericirea de care vorbiti?
Eu lucrez in regim (semi)privat, insa lucrez mult si-as mai lucra. Daca imi place ca si castig mai mult? Normal, suntem in perioada in care muncim mult sa nu ne apuce batranetile cu datorii. Am dat examene tocmai pentru ca-mi creste venitul cu 20%. Fac garzi mai multe, caci acestea inseamna bani mai multi. Avem si timp de copil, nu consider ca este neglijat, atata timp cat fiecare zi libera o petrecem prin excursii in tara (zilele acestea Transfagarasanul), in activitati cu copilul.
Si Antonia, la fel gandeam si eu acum cativa ani, ca ” nu e deloc important vreun concediu sau mersul la vreo distractie”, insa am ajuns sa apreciez concediul anual. Este timpul nostru de relaxare, de reincarcare a bateriilor, nu ai cum sa o tot duci cu munca ca un robotel, fara sa clachezi la un moment dat. Pentru noi concediul este sfant.
De ce muncim in plus? Iulia Be a sintetizat cel mai bine. Avem nevoie de bani pentru a ne indeplini visurile. Tocmai ce am vizitat azi terenul pentru viitoarea casa :)) pentru mine este un motiv suficient sa vreau sa castig mai mult.
Off topic: Am fost sunata azi sa muncesc din septembrie in…. Suedia! Cu tot cu relocat familie, invatat limba, tot-tot. Nici numai spun pe ce salariu :))) Sotului i-a cazut fata (caci am pus conversatia pe speaker), mai ales ca am fost sunata din neant. Daca chiar mi-ar fi dragi banii, as sari imediat pe oferta. Insa am refuzat…
Antonia says
Pai daca suntem in Brasov si sotul nu primeste concediu vara, eu de la job am vacanta impreuna cu copiii, marea nu ne place….nu avem decat sa mergem aproape in fiecare week end pe munte cu prieteni sau fara, copiii mai merg saptamanal si la Paradis ca lor le place balaceala si in tabere, asa ca avem atat de mult cu privire la distractii si relaxare incat nu ne mai dorim altceva…
Delia says
Antonia, si noi tot in Brasov. Si-am batut la pas si cu masina cam toate locatiile de langa noi, dar tot as vrea sa vad si mai departe de noi.
Tocmai ce ne-am intors de pe Transfagarasan/Vidraru/Rucar-Bran. Cu cazare (mic dejun inclus)/transport/3 mese platite prin diverse locatii (nu m-am carat cu nimic dupa mine) si am platit cu totul 400 lei. Si am bateriile reincarcate pentru inca o saptamana :))
Violeta says
Eu, din pacate, am avut doar experiente neplacute in legatura cu serviciul si a lucra mai mult, pentru mai multi bani.
Am lucrat mai multi ani in domeniul vanzarilor. Stiti, job-urile alea de mall, in diverse magazine unde muncesti mai mult de 12 ore pe zi, mai multe zile consecutiv, platite cu maxim 1000 de lei pe luna, unde ai sau nu ai bonuri de masa si unde nu ai liber decat 2 zile pe an, de Craciun si revelion si unde trebuie sa inghiti o gramada de chestii aiurea de la angajator si de la clienti, caci ai avut „marele noroc” sa fii angajat/a acolo. Si acum…de aproape 2 saptamani lucrez intr-un astfel de loc, pe acelasi salariu de nimic, 12-13 ore in picioare, cu pauza sau nu (depinde de cat de populat e magazinul), fara sa conteze faptul ca te simti rau, ca abia te poti tine pe picioare intr-o zi sau alta si daca indraznesti sa spui ceva, sa protestezi, ti se spune ca ai venit sa muncesti, nu sa te plangi si ca-ti poti semna demisia, ca oameni in putere si dornici sa munceasca sunt destui. Dupa astfel de lucruri, eu zic ca nu merita. Eu plec spre serviciu stresata, lucrul cu colegele e extenuant psihic, nici nu stiu ce e aia masa normala si tututor li se pare normal asa, asa ca nimeni nu protesteaza.
Eu am decis sa pun stop, chiar daca a trecut atat de putin timp. Nu ma deranjeaza sa muncesc toata ziua, am dovedit ca rezist mai mult decat colegii mei, dar stresul psihic si frica pe care superiorii le provoaca angajatilor nu mi se par ok.
o femeie says
Violeta, evident ca serviciul ala nu e pt tine. Faptul ca pleci la serviciu stresata arata ca esti in locul gresit. Si asta e cauza primara a imbolnavirilor!!
Asa ca i-ati mintea deoparte si vezi calm ce iti place, ce ti-ar place, ce sanse sunt de job in zona ta si de ce nu, recalifica-te. Incet, nu e graba – scrie-ti pe foaie calitatile, atuurile etc.
Eu asa am descoperit ca mi-ar place sa fac toata viat voluntariat, sa ajut oamenii. Shit, facturile nu le pot plati cu asta :)))
Violeta says
Stiu deja ce-mi place, dar nu sunt job-uri in domeniul meu, deocamdata, sau in domeniile in care mi-ar placea sa lucrez. Am facut iar un compromis, zicandu-mi ca o sa rezist sau ca poate exista sanse sa lucrez cu niste oameni ok, dar mi-am invatat lectia pana peste cap. Asa ca o sa zic pas si o sa incep un proiect al meu, din care mai mult ca sigur n-o sa castig nimic cel putin un an si mai ales, nu in Romania, dar macar o sa simt ca nu ma indobitocesc pe zi ce trece, lucrand in atmosfera de tipete si injuraturi la ordinea zilei.
Sunt oameni care rezista in conditiile astea, unii care se simt bine asa (n-am crezut, insa chiar exista oameni carora le place sa se certe cu clienti sau in fata clientilor cu colegii), eu nu!
o femeie says
Violeta, profita cat ai venit si incepeti propria afacere. Mult succes.
Elena fr says
Eu cred ca lumea se poarta cu tine exact cum te astepti, asa ca as incerca sa imi schimb punctul de vedere, sa incerc sa vad totul cu mai mult optimism, sa vad dincolo de clienti si colegi niste oameni oameni ca tine (care au si ei grijile lor), sa vad slujba ca pe o oportunitate de a invata ceva(poate despre oameni, poate de a-ti testa rabdarea…).
Ramin la ideea mea optimista ca daca tu ii vezi mai buni pe cei cu care esti in contact, ei chiar iti raspund asteptarilor. Du-te miine la serviciu constienta de valoarea ta si dispusa sa vezi frumosul care se ascunde in ceilalti.
Violeta says
Elena, nu-i chiar asa. A fost totul aproximativ ok o saptamana, apoi ceva s-a schimbat si nu in atitudinea mea. Si nu prea ai cum sa faci cariera intr-un loc in care n-ai vrea sa fi si unde nu exista colegi care sa fie toleranti unii cu altii. Le place sa se certe zilnic, sa-si intinda tot felul de capcane ca sa avanseze de la un salariu de 1000 de lei la unul de 1200…si asa mai departe. Merita sacrificiul? Nu merita!
Violeta says
Eu imi vad de treaba mea, uneori nici nu apuc sa vorbesc cu colegele, dar exista in acea firma oameni care strica ce am facut eu si apoi raporteaza ca nu mi-am facut treaba. Nu atitudinea mea e problema, iar salariul mic si 12 ore pe zi nu merita sacrificiul de a suporta asa ceva.
Iulia says
Violeta, eu as sta macar pana mi-as primi banii… Asta, in cazul in care ti-e frica sa nu se intample acest lucru.
In rest… daca nu ti se potriveste, nu prea ai ce sa faci decat sa mergin inainte.
Delia says
Violeta, special pentru tine: toate inceputurile sunt grele. Insa trebuie sa incepi de undeva. Si ar fi bine sa fii statornica in ceea ce priveste munca, pauzele si schimbarile prea frecvente nu dau bine in CV. Orice cariera se cladeste pe munca imensa la inceput si platita prost. Salariul meu de-acum 10 ani era de 300 lei si faceam nenumarate garzi neplatite (insa imi convenea caci acumulam experienta si invatam in acest timp). Noroc cu sotul ca avea un salariu cat de cat, iar mama nu de multe ori imi platea contravaloarea mancarii.
Oamenii sunt aceiasi peste tot: si mai prietenosi, si mai putin prietenosi, barfitori, rautaciosi. Asta este! Insa sunt colegii tai si trebuie gasita o cale de mijloc, comunicat strict problemele de munca, nu-i musai sa-i iei acasa :))
De-asta pe atitudinea ta nu iti va fi bine niciodata, daca nu gasesti ce-i bun in oameni si lucruri. Ca motive de nemultire gasim toti, la o adica, insa trebuie sa ne mulam si pe situatii si conditii.
Elena Fr, chiar are dreptate. Insa munca nu-i chiar pentru oricine…
Elena fr says
Violeta, uite de ce vorbeam asa: acum mai multi ani mi-am gasit o slujba cu mult sub nivelul meu de studii, dar nu aveam diploma care se cerea. Eram intr-un laborator de analize si am fost angajata pentru ca am acceptat sa fiu formata sa lucrez pe un aparat de testat Chlamydia. Am lucrat o luna pe gratis, apoi m-au pus sa lucrez si in bacteriologie, unde aveam cunostinte, desi am avut multe de invatat. Mai grav a fost cind m-au pus la lucru peste tot, inclusiv la analizele de singe…unde eram complet pe dinafara, dar m-au invatat si am prins totul din mers. Dintre colege era una scorpie, ca peste tot in viata era mai rea pentru ca era frustrata, era cea mai slaba dpdv profesional: ma chema sa-i repar greselile si daca nu reuseam povestea in gura mare ca eu am gresit. Si eu ma lasam calcata in picioare pina intr-o zi am venit decisa sa-i spun STOP din priviri. Din ziua aia s-a schimbat: nu s-a facut ea mai buna, dar nu-si mai permitea. Bineinteles ca nu totdeauna eram intr-o dispozitie sa-i arat ca nu-i mai merge, dar in mare ziua aia a pus punct comportamentului ei aberant.
Nu, nu eram deloc fericita atunci cind lucram acolo, dar am cistigat mult pe alte planuri: in primul rind ca dupa ce-am plecat, cu perioada lucrata acolo am avut alocatie de somaj, apoi aia de la somaj mi-au platit masterul in anul urmator , iar la sfirsitul lui am intrat(la fix s-a potrivit) in concediul de maternitate si am mai fost platita pina a avut copilul 3 ani. Nimic din toate astea nu au fost premeditate, ci pur si simplu viata le potriveste cum e mai bine(asta-i convingerea mea).
Apoi am invatat ca reusesc daca vreau cu adevarat, ca oamenii se poarta cu tine dupa asteptarile tale. Si am mai invatat ce se ascundea in spatele unui laborator obisnuit: se lucra fara sa se respecte cele mai elementare reguli de igiena si de protectie(cred ca Delia e oripilata, dar am lucrat fara manusi , luam eprubetele de singe cu mina goala, in bacterilologie nici macar n-aveau lampa de gaz si hota era nefolosita de ani de zile). Am descoperit cu groaza ca una din colege care lucra si ea pe aparatul de teste pentru Chlamydia punea rezultate din burta, dar patronului nici ca-i pasa atita timp cit laboratorul mergea si dadea rezultate(cum or fi fost ele). De multe ori reactivii erau expirati. Faptul ca m-au luat desi n-aveam diploma de tehnician de laborator spune multe despre situatia din acel loc.
Asa ca eu iau fiecare lucru in viata ca o experienta din care am de invatat si incerc sa vad partea buna din oameni.
o femeie says
ah, Elena, la fel si prin Bucuresti…am asistat la o discutie intre asistente …. da, tot asa, fara manusi, rezultate din burta etc.
Violeta says
Delia, nu-s la inceput de drum referitor la serviciu. Am peste 3 ani experienta in vanzari, 1 an in secretariat si management si cateva luni de casierie, iar singurele pauze din CV sunt legate de facultati si perioada dedicata lor. Acum…ce fac eu e sa stau 12 ore in picioare, din care lucrez efectiv 3 ore, restul le pierd degeaba, intr-un magazin de papetarie. Am invatat in 2 saptamani tot ce se putea invata acolo si cam atat. Efectiv vand caiete si creioane, lucru de care nu mi-e rusine deloc, dar mai mult de atat nu fac. Apoi vin acasa si nu mai pot invata nimic, nu ma mai pot pregati pentru nimic, pentru ca sunt deja obosita de la stat degeaba restul de 9 ore, fara sa ma misc dintr-un raion de caiete, pentru ca nu am voie sa fac asta. Asta nu e job, dupa parerea mea, nici macar pentru bani, care si asa sunt putini. De asta zic ca uneori nu merita efortul un job de genul, nu ca munca in general nu e benefica. Din contra, sustin orice fel de munca o poti face macar la nivel tolerabil, nu sa simti ca pierzi timp pretios facand nimic.
Violeta says
Si, intre timp, am si pierdut un post pe limba finlandeza, pentru ca n-am mai apucat sa ma pregatesc foarte bine si n-am ajuns la nivelul la care speram sa ajung pana acum. Din cauza oboselii, mai mult, pentru ca dupa 2-3 zile de lucru cate 12 ore, in zilele libere nu ma puteam concentra pe nimic. A fost, pentru mine, o mare pierdere.
Violeta says
As fi preferat sa lucrez fizic cele 12 ore, sa plec acasa obosita de la munca efectiva, nu din cauza plictiselii. Caci da, ma plictisesc ingrozitor si orele alea bune pe care le-as putea petrece facand ceva util (fie si doar prin casa) sunt pierdute. Iar banii pe care-i castig nu-i mai pot econmisi, asa cum planuisem, ci ii cheltui pe mancare, mai mult, pentru ca nu mai am timp sa gatesc si nici n-are cine sa faca asta pentru mine.
Si mai e un lucru, nu stiu daca poate fi valabil pentru toata lumea, dar eu dupa atatea ore pierdute degeaba, ma simt mai…incapabila ca inainte. Mai proasta, pe romaneste.
Coffee says
Cred ca trebuie un echilibru. Nu e o solutie nici sa stai intr-un job prost platit doar pentru ca iti place ce faci si atmosfera, dar nici sa lucrezi non stop doar de dragul banilor.
Raluca says
Si eu sunt adepta echilibrului. Raportul este unul corect as spune, tinand cont ca ne raportam la acelasi numar de ore: multa munca, putin timp liber sau deloc; intr-un caz fericit, multi bani. Sau putina munca sau deloc, mult timp liber si bani pe fundul sacului. Conteaza foarte mult ce te face fericit, daca ai familie, prieteni sau nu, daca vrei sa-ti cheltuiesti banii sau sa-i tii la ciorap. Nu cred ca exista o reteta universala, ci fiecare dintre noi trebuie sa procedeze in asa fel incat sa-si traiasca viata cat mai frumos cu putinta, orice ar insemna asta.