Povestea mea are două familii protagoniste: familia Ecaterinescu și Arcopropologescu (când am vorbit despre Popești și Ionești am avut foarte simpatice cititoare care m-au întrebat ce am cu ele).
Ambele stau în apartamente la bloc, cu 3 camere, cu întreținere măricică iarna, pentru că sunt conectați la cea centrală, au 2 copii și joburi asemănătoare. Câștigă 3700 de lei pe familie (1700 de lei ea, 2000 de lei el).
Ecaterineștii sunt chibzuiți. Doamna se ocupă de bugetul familiei, pe care îl gestionează cu cea mai mare atenție. Săptămânal, gătește conform unui plan, cu legume și fructe de sezon. Are grijă să nu le lipsească nimic.
Domnul se ocupă de piață – el este cel care caută și găsește cele mai bune oferte, folosește internetul pentru a se informa, comandă online dacă este cazul, mai ales când găsește o ofertă.
Domnul analizează atent și constant planurile de utilități pentru a vedea dacă nu a apărut o ofertă nouă și pot scădea costurile pentru ceva.
Tot el caută oportunități de ieșit cu familia în weekend, cu cheltuieli minime. Merg la picnicuri cu mâncare pregătită de dna Ecaterinescu, trimit cei doi copii la ateliere organiate de primărie sau diverse fundații, se interesează atent de programul instituțiilor culturale, care nu de puține ori își deschid porțile pentru public. Regretă că nu stă în București, unde oportunitățile pe această parte sunt mult mai multe, dar se descurcă și așa.
Ecaterineștii sunt atenți cu fiecare leu cheltuit, economisesc 300 de lei pe lună pentru viitor și 200 pentru un fond de rezervă de care se ating uneori când răcesc copiii sau apare vreo problemă cu mașina. Ăștia sunt bani pe care îi pun deoparte la fiecare început de lună și aproape că uită că îi au.
Desigur că viața nu e roz. Copiii cresc, au nevoie de din ce în ce mai multe lucruri. Doamna Ecaterinescu are unele probleme la serviciu și se gândește uneori că ar putea să își piardă slujba și ar fi destul de greu să găsească altceva, cu piața muncii așa cum este și în condițiile în care se apropie rapid de 40 de ani.
În paralel însă, visează la o viață mai bună și fac tot posibilul să îmbunătățească ceea ce au. Citesc mult și încearcă să petreacă cu familia cât mai mult timp. Se uită rareori la TV – uneori e mai greu cu copiii, care cer asta, dar se bucură și ei să iasă prin oraș sau să joace vreun joc cu toată familia.
Arcopropologeștii sunt exact opusul lor. Cheltuiesc repede toți banii și apoi se plâng că nu au. Petrec 90% din timpul liber la TV, mai puțin doamna, care mai trebuie să facă și curățenie și să gătească.
La un moment dat, ambele soții rămân fără serviciu.
Pierderea slujbei și efectele ei
Arcopropologeștii nu prea știu ce să facă, sunt disperați, încep să se împrumute, dar încet-încet puține persoane le mai dau. Nu își schimbă în niciun fel stilul de viață, iar datoriile la întreținere încep să fie din ce în ce mai mari. Sunt convinși că nu au avut noroc și dau vina pe soartă pentru tot.
Doamna Arcopropologescu însă face puține lucruri pentru a-și găsi de lucru.
Ecaterineștii se repliază rapid. Se gândesc în primul rând la ce pot tăia. Cablul este primul. Domnul constată că prind 7 canale și fără să aibă cablu, așa că hotărârea e luată repede. Cu copiii e mai greu, dispar programele de desene, dar cel puțin pentru moment, doamna are mai mult timp și se poate juca cu ei. Se hotărăsc și să îl retragă pentru moment, până ce situația se stabilizează, pe cel mic de la grădiniță.
Caută de lucru, dar nu prea își găsește. Cei aproape 20 de ani experiență ca funcționar nu o ajută prea mult. Firmele private au alte cerințe, experiența ei pare să nu valoreze prea mult și nici vârsta nu o ajută.
Arcopologeștii și Ecaterineștii sunt vecini. Ambele doamne ies din când în când cu copiii în parcul din spatele blocului, amenajat de primărie. La un moment dat, o altă vecină se plânge că a doua zi trebuie să iasă undeva și nu are unde lăsa copiii. Ecaterineasca îi spune că poate să îi lase cu ea. Va fi greu să stai cu 4 copii deodată, dar se știu deja și timpul trece repede.
Arcopologeasca nu înțelege prea bine o asemenea explozie de bunătate, dar o lasă în pace pe vecină. O să vadă ea.
A doua zi dimineață, Ecaterineasca se apucă de gătit și se gândește cum o să facă să țină cele 4 zgâtii la un loc, fără capete sparte și vecini revoltați de atâta gălăgie.
Are o idee. Îi cheamă repede pe ai ei și îi informează că la amiază vor face un mic atelier cu copiii vecinilor. E pricepută, așa că se gândește să îi învețe să facă floricele într-o tehnică pe care nici ea nu o stăpânește prea bine, dar mai știe câte ceva: Kanzashi. Caută repede un tutorial pe net, îl găsește și petrece vreo 30 de minute pentru a înțelege mai bine despre ce e vorba.
Pregătește apoi materialele și la 17.00 vecinii îi aduc pe cei 2 copii de la gradiniță. Ecaterineasca e pregătită. Îi informează scurt pe copii despre program, în timp ce domnul Ecaterinescu trage cu urechea de la bucătărie, unde meșterește câte ceva.
Copiilor le place mult ideea atelierului. Singur băiatul Ecaterineștilor se plictisește la un moment dat (restul erau fete) și e preluat scurt de tată la meșterit prin bucătărie.
Dar fetițele sunt fascinate. Trei ore trec super repede, ba chiar aproape 4, pentru că vecinii întârzie.
Aceștia apar la un moment dat. Deși nu s-au înțeles asupra vreunor foloase, aduc cu ei o găină de țară, pe care doamna Ecaterinescu o și vede în 3 mâncăruri diferite. Deloc rău.
Doar că lucrurile nu se opresc aici. Vecina revine, încântată de poveștile micuțelor care se simțiseră foarte bine la Ecaterinești. Îi face o propunere.
Doamna Ecaterinescu primește o ofertă
Propunerea e simplă. Să reia săptămânal atelierul, de această dată cu o mică recompensă bănească. Vecinii nu sunt bogați, dar ar putea să îi dea 50 de lei / săptămânal pentru aceste ateliere.
Suma e mică, dar doamna Ecaterinescu o acceptă pe loc. Sunt bani pe care îi iau, nu îi dau, se justifică ea seara la Arcopologeasca, care strâmbă din nas la o asemenea propunere. Timp pierdut pe bani puțini, gândește ea.
Ecaterineasca însă se bucură. Are ocazia să facă și altceva decât gătit și curățenie, iar munca cu copiii îi place. Inventează tot felul de subiecte pentru atelierele cu micuțele, cărora adesea li se alătură și băiețelul lor, Luca. În secret însă, se gândește că viața ar fi tare frumoasă dacă nu ar trebui să se întoarcă la o slujbă care să îi ocupe tot timpul, făcând lucruri care nu îi plac și stând 9 ore pe zi departe de familie.
Fetițele poartă și sunt mândre de bentițele, broșele, floricelele făcute chiar de ele. În curând, doamna Ecaterinescu ajunge să aibă 3, 4, 5 copii la ateliere. Prețul îl mărește un pic, la 60 de lei.
Când ajunge la 7 copiii, realizează că veniturile sunt aceleași cu cele obținute de la fosta slujbă.
Desigur că se pregătește pentru ateliere. Învață mereu, pentru că trebuie să găsească tutotiale ușoare, potrivite pentru copii. Se implică și domnul Ecaterinescu: caută variante de materiale accesibile ca preț, tutoriale pe care le propune mai departe soției…
Per total însă, nu petrec mai mult de 15 de ore pe lună cu acest mini job care aduce doamnei întregul său salariu. La un moment dat însă, domnul Ecaterinescu observă că soția lui e din ce în ce mai preocupată, face calcule, studiază tot felul de locuri pe lângă care trec…
Antreprenoarea
Doamna Ecaterinescu își dezvăluie în sfârșit intențiile:
Uite ce m-am gândit. Solicitările sunt din ce în ce mai multe, ar trebui deja să împart copiii în 2 grupe și aproape că nici așa nu mai fac față. Ce-ar fi să închiriem un spațiu undeva, pentru a putea lua mai mulți copii?
Domnul Ecaterinescu e încântat de idee, dar calculele nu prea îi ies. Chiria unui spațiu ar putea costa chiar și 200 de euro, de unde să scoată banii aceștia dacă lucrurile nu merg?
Dar doamna Ecaterinescu nu se dă bătută și vorbește despre ideea ei cu oricine e dispus să o ajute. Soluția vine de la unul dintre părinții copiilor: ar putea să îi ofere o cameră în micuța firmă de consultanță pe care o deține. Seara oricum angajații pleacă acasă și firma rămâne goală.
Singura condiție este să păstreze spațiul intact. În mod surprinzător, părintele nu vrea chirie și nici nu este interesat de gratuitate pentru copilul său.
Vrea 20% din câștiguri. Soții se sfătuiesc și găsesc bună propunerea, deși în curând vor realiza că 200 de euro pentru un spațiu folosit integral ar fi fost mai avantajos.
Dar e ok.
În doi ani, doamna Ecaterinescu câștigă de 2 ori mai mult ca la fosta slujbă, dar cheltuielile cuplului nu au crescut foarte mult. Sunt în continuare preocupați de buget și de administrarea banilor.
Însă doamnei Ecaterinescu i-a venit o nouă idee.
Deja plătesc mult, mult prea mult pentru spațiul folosit. Au nevoie nu neapărat de un spațiu mai mare, ci de unul mai funcțional, special pentru atelierele organizate. E greu ca în fiecare zi să faci o sală atelier și apoi să o readuci la stadiul de sală de ședințe.
Dar nu doar la asta se gândește doamna noastră. În perioada cât au trăit sub mijloacele lor, au reușit să adune o sumă frumușică de bani. Practic, tot ce a câștigat ea a mers deoparte, ei continuând să trăiască, cu rare excepții, din salariul soțului.
Practic, au trecut aproape 3 ani de când situația lor financiară s-a îmbunătățit considerabil, dar cu excepția unor vacanțe și a câtorva mici extravaganțe, cum le numește ea, nu au cheltuit nimic în plus. Au aproape 25.000 de euro adunați în această perioadă, iar Ecaterineascăi i-a venit o idee…
Veniturile pasive
Afacerea domnului care i-a oferit spațiul nu merge grozav, acesta gândindu-se serios să renunțe la o parte din spațiul închiriat. Pe de o parte, nici celui care închiriază întreaga clădire de birouri nu îi merge prea bine și, din vorbă în vorbă, a aflat că intenționează să vândă unul dintre etaje, poate chiar pe cel în care își desfășoară Ecaterineasca activitatea.
Iar acesta se gândește la ce altceva decât la cumpărarea întregului etaj.
Cu multe ore de convingere a soțului și un împrumut la bancă, familia noastră e proprietara unui etaj de clădire de birouri, pe care o folosește parțial pentru afacerea de familie (între timp domnul Ecaterinescu a renunțat la job pentru a o ajuta, au mai angajat 3 fete și s-au extins, oferind și meditații), spațiul rămas închiriindu-l la două firme.
Din afacere le rămâne lunar o sumă frumușică, dar dincolo de asta, primesc și de la chiriași o sumă cu care se pot întreține lejer și asta după achitarea datoriei la bancă.
Despre Arcopologești nu mă întrebați. Arcopologeasca s-a angajat într-un final, dar sunt plini de datorii și nu fac altceva decât să se plângă de lipsa banilor.
––––––––––––––––––––––––––––
Aceasta este o poveste. Niciunul dintre personaje nu este real, însă s-ar putea să trageți niște concluzii interesante citind-o. Știu că lucrurile par fanteziste și că da, e o poveste, dar … cred că ajunge sus doar cine se visează sus.
Graur Gabriela says
Sa-ti spun un secret !?….Eu era sa apuc pe drumul doamnei Ecaterinescu , insa spre deosebire de mine , doamna Ecaterinescu a avut un sot care sa o sustina …Iar eu spre deosebire de doamna Ecaterinescu , n-am fost capabila sa ma mentin pe pozitie ( si aveam si spatiul gratis – un apartament de doua camere ) !!!!…Deci povestea sigur se va regasi in viata reala a multora …..ideea e , CA LA CARUTA TREBUIE SA TRAGA AMANDOI IN ACEEASI DIRECTIE !……Citind povestea m-am mai ales cu un regret !!…Extraordinara postare !!O lectie de viata cat se poate de reala !
Iulia says
Gabriela, iti multumesc frumos si ma bucur ca ti-a placut.
Cu privire la sustinerea sotului, sfatul meu este sa nu renunti sa o cladesti. Uneori renuntam prea usor, la prima piedica, dar nu trebuie sa fie asa 🙂
Graur Gabriela says
Multumesc ! Sa sti ca ma gandesc serios la asta …desi , daca ai sti povestea mea …sigur ai avea mari indoieli ! …Inca o data FELICITARI PT ACEASTA POSTARE !
Alina says
Foarte frumoasa povestea. Mai ales ca ceea ce parea initial negativ (pierderea slujbei) s-a dovedit a fi in realitate o oportunitate pe care probabil nu ar fi sesizat-o in conditiile obisnuite.
Iulia says
Asa-i. De multe ori oportunitatile ni se ascund sub forma piedicilor. Doamna probabil ca nu ar fi avut vreodata curajul sa lase tot si sa inceapa pe cont propriu, dar pas cu pas a fost mult mai usor.
Ioana says
Se adeverește încă o dată vorba că un șut în fund e un pas înainte… Eu vreau să fiu doamna Ecaterinescu 🙂
Iulia says
Me too :).
paula says
Vine la timp postarea ta. Mi-ai raspuns la o dilema legata de o garsoniera pe care nu reusesc sa o inchiriez 🙂
Iulia says
Ma bucur, Paula.
Iuliana says
Hai ca uite, povestea ta de azi m-a facut sa ies entuziasmata din barlog, ca prea te citeam in ultima vreme fara sa comentez :))
Da, imi place genul acesta de povesti cu exemple concrete, in care imi gasesc similitudini cu personajele si din care eu una invat cel mai usor.
Multumesc, Iulia! Imbratisari galatene!
Iulia says
Imbratisari si de la Bucuresti, Iuliana. Si mie mi-e dor de tine.
Delia says
Frumoasa poveste!
Iulia says
Multumesc!
Giliola says
Eu sunt doamna Ecaterinescu, combinata cu Arcopropologeasca. In august 2010 am ramas fara job. 41 de ani. Sanse zero sa ma mai angajez, cu toata experienta din spate, la firme private. Dar stiam sa fac o multime de lucruri, aveam un calculator acasa, stiam ca tot ce e legat de copii prinde, ca omul mai degraba se lasa pe el pentru copil. Si am gasit o nisa: excursii scolare, ateliere de creatie, serbari tabere. In 2010 nu faceau prea multi asta, si mai ales n-o faceau asa cum vedeam eu lucrurile, la un nivel foarte ridicat al serviciilor. Firma nou infiintata s-a dezvoltat foarte rapid. Restul e istorie:.cate 12-15 ore de munca pe zi, absolut in fiecare zi, multe cursuri si calificari, ca sa ma incadrez in cerintele legale…Acum invat sa nu mai risipesc, ca Madam Acropolorgescu, sa ma disciplinez financiar…
Delia says
Giliola, super tare ce ati realizat! Eu ti-as fi clienta sigura, daca ar fi asa ceva si in Brasov.
Iulia says
Giliola, marele atu al disciplinarii ar fi ca nu o sa mai ai nevoie sa muncesti atat de mult. Poate ca in timp te vei gandi si la ceva care sa iti aduca, cel putin partial, bani fara sa muncesti prea mult. Dobanzile la banci din pacate sunt din ce in ce mai mici…
Elena fr says
Singurul lucru care ma deranjeaza in povestea asta e ca, la fel ca toate lucrurile din ziua de azi, afacerea trebuie sa creasca, sa se dezvolte, nimic nu poate ramine la nivelul initial. Eu m-as fi oprit la cele 15 ore pe luna. Poate si datorita caracterului meu, nu ma pricep la afaceri.
Pe mine m-a impresionat un interviu cu fiica proprietarului firmei care face (asa se spune) cele mai bune inghetate din Paris. Cind era intrebata de ce nu-si deschid mai multe magazine(au un singur sediu, dar vind altora) a spus ca ei sunt o afacere de familie, ea cu mama vinde, tatal si cu fratele ei prepara inghetata, asa le place, in fiecare zi vind ce produc. In luna august, cind ar putea avea cea mai mare vinzare, ei inchid magazinul si pleaca in vacanta undeva unde se intilnesc intreaga familie. Asta m-a impresionat mult mai mult decit daca ar fi spus cum se dezvolta ei si isi deschid nu stiu cite magazine. Imi plac afacerile mici, de familie cum deseori intilnesti in Austria si Germania.
IuliaBe says
Elena despre ce inghetatarie e vb? ei sunt cei care au distribuie inghetatariei din Galeriile Lafayette?
Elena fr says
Nu stiu daca distribuie acolo, ii spune Berthillon. Dar eu cea mai buna inghetata am mincat-o la voi in Belgia, la Bruxelles.
Mihaela says
Si mie mi-a placut povestea. si cred ca e si o idee buna sa pornesti o mica afacere pentru mamicile care se pricep!
ella says
50 de lei pt un atelier de ccreatie e enorm de mult.
o femeie says
e o poveste. Dar realizabila. La 20 lei de copil, 5 copii pe grup, 3 grupuri pe sapt=300 pe sapt. Juma din bani sunt materiale – asa ca ii raman 150 lei, adica familia are asigurata mancarea si inca ceva in plus.
Eu am participat la un atelier de piine -si-a meritat banii ca fac piine des cu maia.
Iulia says
Ella, bine-ai venit pe blog!
50 de lei pentru 2 copii inseamna 25 de lei /copil. Poate ca nu sunt foarte la curent cu preturile, dar totul e o poveste, pentru a extrage ceva idei. Aici in Bucuresti preturile la ateliere am vazut ca sunt in jur de 50-80 de lei si lumea chiar merge, cam la pretul acesta m-am raportat.
o femeie says
si mie mi-a placut povestea. Si imi da de gandit: idei am, talente am, curaj imi mai trebuie 🙂
Iulia says
O femeie, zau ca mi-a dat de gandit si mie! De fapt, am pornit de la ce mi-as dori: sa cresc si in timp sa ma bazez din ce in ce mai mult pe venituri aduse de banii mei…
Sunt mai multe variante, si din scrierea unei carti poti avea venituri pasive, si din chirii, poate si dintr-un blog al carui continut ramane mereu de actualitate si nu mai e nevoie sa il intretii…
nela says
Foarte faina povestea.Sper sa fie citita de cat mai multe persoane .Este un foarte bun exemplu ca orice usa inchisa este de fapt o alta deschisa(sau orice sut in fund e un pas inainte).Mi-as dori sa fiu Ecaterineasca daca as ajunge intr-o situatie de acest gen.Bravo ei.
ioana says
Frumoasa povestea, insa cum as putea eu sa fiu mai disciplinata? Nu am copii, responsabilitatile sunt cele obisnuite, insa nu stiu cum fac, cum imi organizez bugetul pt ca la finalul lunii este „varza fara carne” 🙂 . Nu am mereu cheltuieli neprevazute, am datorii la banci si facturile eferente fiecarei luni. Ceea ce ma omoara este impulsul cumparaturilor, am perioade cand sunt pe zero la cumparaturi (aici includ altele decat cele pentru mancare) si luni cand cumpar prea multe. Ce programare psihologica exista in astfel de cazuri? Ce metoda sa folosesc ca sa abordez altfel lucrurile?
Iulia says
Ioana, raspunsul doar tu il vei gasi. Iar simplul fapt ca iti pui intrebarea, arata ca esti pe drumul cel bun :).
Mihaela says
Frumos articol!Multumesc ca nu l-ai amintit!
Ideea cu cartea cum a ramas:a sa o publici in curand?