Povesteam prin martie pe Blog de București despre închiderea direcției de Taxe și Impozite de care aparțin, temporară din fericire, și probabilitatea de a-mi achita impozitul pe 1-2 aprilie, pentru că, ajungând pe Lucrețiu Pătrășcanu – cealaltă direcție a sectorului, am constatat că aș fi petrecut 1-2 ore la coadă.
În afară de cele 1-2 ore, probabil că aș mai fi petrecut vreo oră pe drum, așa că ideea respectivă nu mi s-a părut deloc bună.
Economia ar fi fost în jur de 12 lei (exact nu știam cât reprezentau cei 10%, pentru că nu primisem vreo înștiințare de plată), dar pe acolo o bănuiam, considerând impozitul de anul trecut.
Știți deja că am un mare respect pentru bani, dar în cazul de față mi se părea absurd să stau atâta la coadă pentru 12 lei. În primul rând pentru că nu vorbeam despre o cheltuială repetitivă.
Erau 12 lei pierduți anul acesta. Echivalentul unei mese frugale în oraș (o supă și o apă minerală poți cumpăra cu suma asta) sau a orice altceva. O sumă pe care mi-o puteam permite, pentru a evita consumul de timp și nervi.
Totuși, nu știu de ce, multe cunoștințe ale mele s-ar fi dat peste cap pentru cei 12 lei, deși în mod normal ar arunca 12 lei pe te-miri-ce, câte un 12 lei în fiecare zi probabil.
De fapt, știu de ce. Pentru că toată lumea știe că economisești 10% din impozit atunci când plătești înainte de 31 martie. Chestia asta echivalează cu o cheltuială pe care o treci pe hârtie. O conștientizezi, așa că încerci să o elimini sau să o reduci – să o elimini în cazul de față. Restul cheltuielilor se fac mai ușor, pentru că nu toată lumea are obiceiul de a trece pe hârtie tot ceea ce cheltuiește, nu-i așa?
P.S. Până la urmă, deși vorbeam despre o sumă mică și mă împăcasem cu pierderea ei, tot am reușit să plătesc la timp pentru a o economisi :). Am dat un search pe net și am reușit să descopăr niște ghișee mobile ale administrației, situate în malluri. Mall Vitan e aproape de mine, așa că am dat o fugă și am reușit să plătesc la timp, dar și fără coadă, civilizat, cu cardul.
Ne-am și făcut parolă pe Ghișeul.ro – tot acolo și simplificat, cu primirea pe mail a parolei – varianta care mi se prezentase anul trecut era sa mergem amândoi atât pentru cererea parolelor, cât și pentru ridicarea lor. La anul să nu vom mai avea genul acesta de probleme.
Ce am învățat – din nou! – e că amânările te costă. Am avut un an în care puteam face lucrul acela, chiar și greoi, cu două drumuri, dar o puteam face.
Sursa foto: Stuart Miles / FreeDigitalPhotos.net
o femeie says
din folclor: pensionarii se inghesuie sa plateasca 🙂
Iulia says
Evident :). Dar nu erau doar pensionari. Mi-a fost super ciuda ca nu reusisem sa fac cont pe Ghiseul, dar si pentru ca nu am primit deciziile de impunere – atunci as fi putut plati simplu, online.
paula says
Noi tot nu beneficiem chiar daca platim la timp si asta ma revolta an de an. Motivul mie mi se pare absurd. Pe masina nu ni se acorda, pe garsoniera si teren este mai mica de 50 lei 🙁
Dia says
Sa depinda de primarie? Mie la masina mi-a acordat mereu reducerea, eu stiu ca asa este legal.
paula says
Nu stiu de ce depinde, probabil tot de impozitul mic. Apropo de cheltuielile cu plata impozitului la ghiseu, pt teren am platit impozit 10 lei si transportul pana acolo 8 lei
Dia says
Cand ai mai multe imobile, eventual masina acei 10% conteaza, Iulia.
Sincer, desi pare civilizat, plata online a impozitelor as exclude-o in urmatorii ani. Pana incep sa mearga lucrurile pe la noi, imi este teama ca ma scot astia datoare vanduta. Simpla chitanta imi pare sfanta in cazul unei greseli.
o femeie says
eu as plati in avans pe 3 ani, ca la Electrica – sa scap de drumuri – dar nu vor 🙂
Iulia says
Cand ai mai multe, devine cheltuiala repetitiva :).
Mi-am platit online impozitul pe PFA in schimb, tot la coada aia trebuia sa stau. Aici nu dau reduceri -.doar ca sunt mari penalizarile. Trebuie sa merg sa verific dacă au înregistrat plata. Ceva emotii am, dar exista dovada tranzactiei.
Dia says
Pfff azi ma duc la ANAF, crede-ma ca mai sila de asta nu-mi este de nimic. Cand ma apropii de ghiseu, ma ia un gol in stomac… si acolo ma duc sa dau bani, nu sa cer. Nici nu mai conteaza, comportamentul functionarelor ar fi acelasi. Probabil ca este un criteriu la angajare.
claudia popescu says
Iulia, nu era 31 martie data limita? Vad ca ai scris 25 martie….
Geta says
Eu platesc impozitul integral la fiecare inceput de an in ianuarie, procedez asa pentru ca vreau sa scap de o grija si mai ales sa nu platesc penalizare in caz ca uit si trece termenul de gratie.
Delia says
La noi reducerea a fost nesemnificativa, in jur de 20 lei (doar pe imobil, nu se acorda reducerea pentru masini!). Nu mi-as plati impozitele online, cei care au platit prin ghiseul.ro au avut surprize neplacute. Mi-am platit impozitele prin februarie si batea vantul la ghiseu. Doar prin 24-25 ale lunii la ANAF am vazut cozi, insa eu platesc fie anticipat la inceputul lunii, fie la sfarsit, insa stiu ca ma penalizeaza pt cele 2-3 zile intarziere. Nu mi-e sila de cele de-acolo, doar sunt colegele mamei, ea a lucrat o viata intreaga la finante :)))
Dia says
Mai, chiar nu stiu ce sa spun, am cautat si pe net, se aplica si pentru masina. De fapt pentru orice vehicul, tot impozit este. Nu sunt acasa sa ma uit pe chitanta, din pacate, dar eu stiu ce am platit.
http://www.replicaonline.ro/reducere-de-10-la-plata-impozitului-pe-casa-si-masina-152041/
Iulia says
Eu am tot.asteptat decizia, pe la jumatatea lui martie cred ca am ajuns la ei. Anul trecut a fost in regula, acum aveau acel sediu in renovare si de aici nebunia.
La anul platesc prin ghiseul.ro, sa vedem ce iese. Eu nu am avut probleme cu platile online pana acum, asa platesc si la enel, telefon, cablu, net, hostingul blogului…
Claudia says
Fara legatura cu subiectul, vad ca e o oferta la supermarket eMag azi si maine, transport gratuit pentru comenzi peste 50 lei. Stiu ca scriai pe blog despre astfel de promotii.
nela says
si eu am platit cu reducere de 10% pe la inceputul lunii martie.La noi in Oradea poti plati impozitul la orice agentie CEC unde intra direct pe site-ul primariei, iar suma o poti vedea tot pe site-ul primariei introducand cnp-ul.Este si acest 10% o economie totusi si plus ai scapat de o grija pana la anul.
Oana says
Eu platesc impozitul pe Ghiseul.ro de doi ani deja si totul a fost ok, rapid si fara probleme.
Spre deosebire de intretinere unde, daca vreau sa platesc direct in cont, m-ar costa vreo 9 lei (banca din care dau si banca la care dau) si am decis ca nu are sens sa platesc 108 lei pe an in plus. Asa ca tot cu cash cobor la administratia blocului.