Am fost plecată în weekend și, deși am udat plantele vineri seară și duminică eram deja înapoi, mi-am găsit cele câteva plăntuțe foarte supărate. Leușteanul și-a revenit rapid (și de altfel iau în considerare plantarea lui în fața blocului, după sfatul Ghindei, pentru că văd că nu pot scăpa de afide), dar florile parcă sunt în continuare mohorâte.
Am mai primit o floricică deja supărată, a fost nevoită să petreacă weekendul la curier (vă povestesc și despre ea, e primită în cadrul unei campanii), pe aceasta nici măcar nu știu dacă o voi putea revigora.
Eu am udat florile înainte de plecare și le-am pus apă în farfuriuțe, dar metoda nu a funcționat (totuși, am avut farfuriile lor, micuțe, pentru mai multe zile aș putea să le las cu niște farfurii mai mari).
În luna august am vrea să plecăm pentru mai multe zile undeva în România, așa cum povesteam deja, așa că va trebui să găsesc o soluție pentru plante. Încă nu am relații grozave cu vreunul dintre vecini, nu știu dacă aș putea să le încredințez lor plantele mele. Mă mai gândesc și la acest aspect, dar între timp am găsit mai multe soluții pe net:
- metoda fitilului – pare cea mai la îndemână. Ideea e că se ia un borcan sau o găletușă de la iaurt/smântână care se umple cu apă. Trebuie să îi păstrăm capacul, căruia îi facem o gaură. Luăm apoi o bucată de ciorap de damă udat în prealabil și îl plasăm o parte în borcan/găletușă și o parte în ghiveci, lângă plantă. Planta își va trage necesarul de apă din borcan. Metoda e exemplificată mai bine și cu imagini aici
- instalație de picurare pentru plante. Acestea am înțeles că se pot achiziționa de la magazinele de tip DIY sau realiza foarte simplu folosind o sticlă mare, un furtun, câteva te-uri și coturi care se pot achiziționa cel mai ieftin de la magazinele de animale, din zona accesoriilor pentru acvarii. Aici am găsit un articol de blog unde e explicat foarte bine cum trebuie procedat
- udarea cu ajutorul efectului de seră. E o variantă discutată cu cineva, ideea ar fi să acopăr fiecare plantă cu o pungă din plastic – se crează în acest fel umiditate și planta nu se ofilește. Pentru că plantele au nevoie și de oxigen, în acest caz e necesar să facem câteva găuri în pungă
Dintre toate, alegerea noastră cred că va fi cea a fitilului, prima din enumerarea de mai sus.
Vroiam însă să vă întreb și pe voi: cum procedați când plecați în concediu cu plantele pe care le aveți?
Alexa says
Ma bucur ca ai abordat acest subiect fiindca si eu ma confrUnt cu aceasta problema cand plec in vacanta (de obicei acesta dureaza cam 2 saptamani). Eu nu m-am gandit la cautarea unei solutii pe internet, ci doar am udat plantele cu 2 zile inainte de plecare si apoi in ziua plecarii si le-am mutat pe toate din pervaz pe o masa si am tras draperiile ca sa evit sa fie batute de soare.
Mihaela Dămăceanu says
Sau iei o sticlă pe care o umpli cu apă. o întorci cu gura în jos şi o înfigi în pământ. Planta îşi trage cât îi trebuie. Eu nu am aplicat-o că noi ducem florile la vecinii de lângă noi, după ce lor le-a venit ideea de ale aduce la mine când au plecat. Dar metoda cu sticlele mi-a spus-o o colegă.
o femeie says
alte solutii:
1.cauta un prieten. Eu am fost plecata 3sapt. din tara.
2. sticle pline cu apa cu gura in jos
3. mulcire
4. pune-le in casa, la umbra – vor pierde mai putina apa.
Claudia says
Eu sunt una dintre vecine – pe Lotrioara, as putea sa le primesc la mine, daca nu ne suprapunem perioada concediilor.
Ghindaa says
Cel mai bine la vecini, prieteni, nasi. Treaba cu folia de acoperire ca sa transpire…pai cred ca se vor opari daca mai bate si soarele pe ele. Sau… daca cunosti pe careva la un magazin sau farmacie ( acolo sunt multe flori de obicei) poti vorbi cu vanzatoarele si lasa acolo. Eu ma gandesc ce fac cu pisicul, cat voi pleca la mare.
Antonia says
Eu am tuns leusteanul cand a avut afide, urmatoarele frunze care au crescut, au fost fara…
Iulia says
Antonia, tocmai la frunzele mici s-au adunat, nu stiu cum sa mai scap de ele… I-am pus deja gand rau, in curand il voi planta afara.
o femeie says
Dintre leacurile la indemana pt afide si care le-am testat (nu sunt solutii 100%, dar le-a redus numarul): curatzat manual; dush cu zat de cafea ( o parte se va aduna la radacina, pe pamant), solutie de apa si bicarbonat pulverizata pe frunze (am protejat cu mana sa nu se duca pe pamant ca nu stiu efectele), sau buburuze 🙂 (mananca larve /oua de afide).
Am mai citit despre macerat de tutun, solutie pulverizata, dar nu am testat-o.
Popescu Elena says
Mulțumesc pentru idei, dar noi trebuie să plecăm pentru o lună de acasă iar flori… am balconul plin, am vreo 15 ghivece,unele chiar de dimensiuni mărișoare, iar unele plăntuțe foarte sensibile care necesită udare la 2-3 zile…cum pot eu să le păstrez umiditatea la toate? La vecini nu pot apela, sunt străini și…de …mă înțelegeți nici măcar nu-i cunosc foarte bine, aici rude nu avem (suntem în Franța de puțin timp ), nici prieteni… Să zicem că nu le las afară, le pun în sufragerie, la lumină dar nu la soare direct, dar îmi trebuie un butoi de apă ca să le ajungă pentru o lună, și cum le conving să-și ia singure apă?