În momentul în care am constatat că lucurile nu mergeau deloc OK pentru mine (deși aveam un salariu decent nu doar că nu economiseam nimic, dar nici măcar nu reușeam să trăiesc de la salariu la salariu – eram mereu nevoită să mă împrumut, e drept că de sume mici, sau să renunț la o vacanță pentru că nu aveam pur și simplu bani pentru ea), am realizat că am o problemă și că e cazul să o rezolv.
Și am început cu prea mult pentru forțele mele de atunci. Prea mult, prea repede, a însemnat un eșec total, cel puțin pentru moment. Am tras concluzia că nu se poate. Că am poate salariul prea mic (deși nu era cazul). Că sunt prețurile prea mari. Că… justificări se găsesc mereu.
Din fericire, nu am renunțat. Mi-am dat seama că și o sumă foarte la îndemâna mea, cum ar fi să spunem un 10% din venituri, se putea în timp transforma într-o sumă de bani la care poate nici nu visasem. Cheia era răbdarea. Lucrurile nu se întâmplă peste noapte. La fel cum nici noi nu ne putem transforma peste noapte în persoane chibzuite, econome, atente la tot ceea ce cheltuim.
Chiar dacă vom reuși, vom fi frustrați. Ideea mea nu e să economisim cu orice preț, ci să învățăm să optimizăm cheltuielile. Adică să învățăm să nu risipim, să învățăm pe ce merită să dăm bani și pe ce nu.
Ritmul ăsta despre care vorbesc vine în timp. Vine cu obiceiuri pe care ai răbdare să le implementezi, cu lucruri pe care le testezi, dintre care o parte vor merge, așa că le păstrezi.
O să-ți ia câteva luni până o să poți spune că acesta e pasul potrivit pentru mine: nici prea repede, dar nici prea încet (dacă ai un venit de 5000 de lei și economisești 100 de lei pe lună, e prea încet … doar că tot este un pas și în timp chiar tu vei decide să îl mărești). Tot câteva luni o să-ți ia până ce nu vei mai avea senzația că tot sucești și învârtești banii, cum spune Carmen aici.
Până ce totul intră într-un firesc și nu aplici instinctiv zicala cu decât să le duci grija, mai bine le duci dorul. Pentru că nu ar trebui să le ducem nici grija și nici dorul :). E un firesc al lucrurilor care la un moment dat se instalează. Trebuie doar să ai un pic de răbdare până ce treci de niște praguri. Până ce, mental vorbind, banii ăștia economisiți nu mai există pentru tine, adică sunt cumva integrați și nu te mai preocupă în mod special.
E cum nu se poate mai important să avem răbdarea de a ajunge în punctul acela. Pașii intermediari, momentele în care renunți și dai totul pe ceva poate nu foarte important, tot din firesc fac parte. Așadar, nu renunța pe parcurs: ai răbdare cu tine, până ce găsești ritmul care ți se potrivește și implementezi obiceiurile care te conduc către ceea ce-ți dorești.
O carte faina despre modul în care se formează deprinderile este aceasta.
Mihaela Dămăceanu says
Da, cred că răbdarea este cea mai importantă trăsătură şi apoi, conştientizarea faptului că schimbările nu se petrec peste noapte. Ştii că ţi-am scris care este acum situaţia mea cu creditele şi cât este de greu să economisesc. Dar perseverez şi de vreo 3 luni nu am mai intrat pe ultimele zile ale lunii, în micuţul meu fond de economii. Ceea ce înseamnă că am ajuns să reuşim să ne încadrăm în suma totală propusă.
Coffee says
Imi place abordarea. Ritmul ti-l stabilesti singur – cand vezi ca poti sa economisesti 500 lei vei fi tentat cu timpul sa majorezi suma, pentru a iti atinge obiectivele.
CCristinaC says
Si mie imi trebuie ceva mai multa rabdare in aceasta perioada. Sa dau vina pe „anul calului” ? :)))
Legat de ritm, pe mine ma scoate din calm sa fiu scoasa din ritm si fac eforturi sa intru inapoi in rand cat mai repede posibil :))) E si asta o dependenta 🙂
Iulia says
Da… si eu am probleme de readaptare, cand dintr-un motiv sau altul ies din ale mele si trebuie sa imi recapat … ritmul 🙂