Între mine și minunatul ulei de argan a fost… dragoste la prima vedere. Așa, că tot e săptămâna Valentine’s Day și încep și eu ușor-ușor să intru în spiritul sărbătorii, deși nu-s eu cea mai romantică dintre persoane.
De fapt, latura practică este ceea ce mă face să-l iubesc. Vă explic imediat: pe măsură ce am început să citesc despre el, am descoperit că poate să înlocuiască cu succes o mulțime de produse pentru corp, păr și față pe care înainte le cumpăram și le foloseam mai des sau mai rar – uneori expirau chiar înainte de a ajunge la termenul de garanție, recunosc.
Iar în timp, am citit lucruri noi și am descoperit mereu variante pentru a-l folosi. Iată cele cu care am rămas peste timp:
- Tratament pentru față – seara, după spălare, aplic câteva picături de ulei de argan bio pe față și gât, ocolind zona ochilor. Fac lucrul acesta cam de două ori pe săptămână și nu folosesc alte creme de față – am constatat cu fiecare tentativă de utilizare zilnică a unei creme că tenul meu protestează violent, cu niște bubițe tare inestetice (la coșuri mă refer). Am citit că are și un puternic efect antirid, dar nu prea am reușit să îmi dar seama de acest aspect, neavând cine știe ce riduri. E un ulei, adică destul de gras, așa că îl folosesc seara și îndepărtez excesul de sebum la 10-15 minute de la utilizare
- Uleiul de argan poate ține loc de loțiune de corp. Tot de hidratare a pielii ține, am citit că e foarte util și pentru îndepărtarea vergeturilor (aici m-aș fi bucurat mai mult să se ocupe de celulită, că nici cu vergeturi prea multe nu mă pot lăuda)
- Tot uleiul de argan poate fi folosit ca mască de păr. Eu pur și simplu îmi pun câteva picături de ulei pe buricele degetelor și masez ușor scalpul, spălându-mi părul după aproximativ o jumătate de oră. Părul rămâne mătăsos și frumos și fac acest lucru cam o dată la o săptămână sau chiar două, pentru că altfel risc să se îngrașe. Am descoperit și un articol pe un blog despre prepararea unei măști cu ulei de argan – sunt mai multe variante acolo și chiar vreau să încerc și tratamentul de regenerare. Articolul rezumă și beneficiile uleiului pentru păr – chiar m-am bucurat că îl folosesc de ceva timp și am simțit că îmi face cu adevărat bine
Dar nu știam, de exemplu, că uleiul de argan conține vitamina A, E (cu rol antioxidant) sau F (cu rol emolient), dar și Omega 3, Omega 6, Omega 9 în proporții echilibrate.
Și dacă tot am vorbit despre Valentine’s Day – să spunem că tot Mall Bio are în această perioadă o promoție prin care la cumpărarea unei sticluțe de ulei de argan organic primiți din partea lor gratuit o cutie de unt de shea cu rol în hidratare, reînnoire celulară sau stimulare a circulației. Vorbesc despre acest set cadou, ce conține ulei de argan în varianta de 30 ml și ulei esențial de potrocale dulci, o cutiuță de 10 de grame la un preț excelent: 22 de lei.
Mie pachetul mi se pare avantajos, un cadou frumos pe care vi-l puteți face de Valentine’s Day sau, de ce nu, în fiecare zi, pentru că nu-i așa că merităm mereu mici momente de răsfăț?
Mihaela Dămăceanu says
Mai este nevoie să îţi spun că m-ai convins că este foarte indicat să îl folosesc şi eu. Citisem despre el, dar nu contabilizasem toate aspectele practice pe care le aduce la un loc. Preţul îmi pare bun pentru două produse utile şi pentru cât de mult timp durează până se consumă, comparativ cu toate celelalte cosmetice.
Iulia says
Mie imi ajunge o sticluta de ulei de argan aproape un an cred, și avand in vedere ca in afara de el am extrem de putine cosmetice, consider ca e cum nu se poate mai avantajos 🙂
Coffee says
Am tot auzit de ulei de argan. In Romania e destul de scump comparativ cu Marocul, de exemplu.
Iulia says
Pai, e normal sa fie mai scump, din moment ce in Maroc se produce uleiul de argan. Sunt costuri de transport, de depozitare, de distributie… Mie nu mi se pare foarte scump raportat la cat de mult iti ajunge si pentru cat de multe intrebuintari are.
simf says
eu il folosesc si la hidratarea pleoapelor, nu ma ustura ochii, e delicat si eficient. am incercat sa dau si pe unghii (teoretic le intareste), dar n-am vazut vreo diferenta.
Gabi says
BUna,
Cred ca cremele acelea iritante sunt facute in comert, daca ar ti facute in casa cu ingrediente naturale ar face bine fetei tale,ia incerca creme facute manual, eu numai din astea folosesc si imi merg foarte bine,in plus am placerea de a mi le face singura.
Iulia says
Sincer nu prea mi-am cumparat cine stie ce creme din comert – tocmai pentru ca stiu ca nu prea imi priesc. Am avut acum o tentativa cu o crema primita la Craciun si efectul a fost ca … m-am trezit cu multe cosuri.
De incercat, am incercat tot felul de variante DIY, dar tot la ulei de argan am ajuns.
Alexandra Enachescu says
Buna! Poti sa imi spui care sunt cele mai bune produse din comert pentru ingrijirea parului? Am auzit ca Nashi Argan ar avea cele mai bune rezultate, dar as dori sa stiu parerea unei specialiste. Multumesc!
mihaela dumitrescu says
In materie de cosmetice bio pentru par sampoanele Lavera sunt foarte bune si pot fi alese functie de tipul de par. Sunt pe baza de keratina vegetala si uleiuri vegetale. Le gasesti aici http://www.seebio.ro/cosmetice-bio-par/sampoane-naturale.html.
De asemenea un sampon foarte bun regenerant pe baza de gingko biloba este cel de la Eco Cosmetics http://www.seebio.ro/sampon-reparator-bio-cu-mirt-si-gingko-biloba-eco-cosmetics.html
Simonity says
Uleiul de argan contine 80% grăsimi nesaturate pure:
– acizi grași 16-20%
– acid palmitic 12%
– acid stearic 6%
– acizi grași mono-nesaturați 45-50%
– acid oleic 42,8%
– acizii grași polinesaturați 32-40%
– acid linoleic 36,8%
– acid alfa-linolenic. Folosesc uleiul de argan atat pentru ingrijirea parului cat si pentru ingiirea pielii. Va invit sa cititi si sa descoperiti cateva din produsele de care eu abuzez 😉 in fiecare zi pe blogul meu: http://www.simonity.com/2014/10/food-for-skin/ and http://www.simonity.com/2014/07/nashi-argan/
visan maria says
Eu folosesc ulei de argan de la Moroccan pentru ca stiu sigur
ca este certificat organic. Are o textura densa si o culoare aurie. Sunt
foarte multumita. Chiar si pretul zic eu ca este ok tinand cont ca este
bio.
Tania says
Eu folosesc ulei de argan pentru par. Am postat pe blog mastile cele mai eficiente: http://www.grijapentrupar.ro/2015/11/18/masti-de-par-si-tratamente-homemade-pentru-par-cu-ulei-de-argan/
Tatiana says
Utila informatia. Si uleiul de cocos si ricin pot ajuta la sanatatea parului. De exemplu daca avem parul gras, mastile naturiste cu astfel de uleiuri sunt foarte benefice pentru par
http://grijapentrupar.blogspot.ro/2016/06/tratamente-naturiste-pentru-parul-gras.html