Cu unul sau doua drumuri pe zi la spital, in ultima saptamana nu prea am avut timp sa citesc alte bloguri, pentru un articol asa cum se cuvine cu recomandari. Ca o paranteza, lucrurile nu merg de loc spre bine, pentru ca, asa cum ii povesteam Mihaelei pe Pagina de Facebook, nu au reusit sa ii faca in Bucuresti bunicului acea interventie usor de suportat, asa ca a fost transferat cu o salvare inapoi la Constanta.
Dupa ce aseara am cazut franta, azi dimineata m-am trezit trista, pentru ca, desi nu mai trebuie sa fac niciun drum si nici sa gatesc zeama de legume si compot, sa alerg dupa medicamente sau ce mai era necesar, nici nu mai pot face nimic pentru bunicul meu, decat sa ma rog.
Situatia lui tataia si a multor altor oameni cunoscuti prin spital (el e cea mai „cu lipici la oameni” persoana pe care o cunosc eu, asa ca, desi imobilizat la pat si-a facut o multime de prieteni si mi-a relatat o multime de cazuri) m-a facut sa acord o mai mare importanta subiectului pensionarii.
Mai ales ca, nu stiu cati dintre voi ati citit cartea Profetiile tatalui bogat a lui Kiyosaki (as vrea sa revin cu un review mai serios asupra ei in curand), dar exact acelasi tip de modificare legislativa care sta la baza ei ne va astepta si pe noi. Am vazut-o pe Mariana Campeanu pomenind despre acest aspect, din fericire lucrurile sunt gandite pe termen lung si vor incepe doar pentru cei care intra in campul muncii in momentul adoptarii ei.
Ideea de baza este ca generatia de dupa noi va primi la pensionare exact suma pe care o va strange, intr-o forma sau alta, in timpul vietii active, si credeti-ma ca impactul va fi urias. In cazul unei proaste gestionari a fondurilor si a absentei cunostintelor financiare, s-ar putea ca generatia celor care acum sunt pe bancile scolilor sau mai mici sa nu aiba decat foarte putine fonduri la batranete.
Va recomand sa cititi cartea lui Kiyosaki, mai ales daca aveti copii. Ideea este ca acestia, in cazul in care legea va fi adoptata (si va fi, pentru ca principiul actual, prin care generatia aflata in munca plateste pensiile celor retrasi, nu mai este sustenabila, din cauza numarului urias de pensionari raportat la cel al salariatilor) vor trebui sa beneficieze de o minima educatie financiara inca de mici, pentru a putea sa inteleaga macar notiunile minime. Ei vor fi cei care vor trebui sa isi administreze singuri viitorul, si este o sarcina uriasa. Fara notiuni financiare minime, plus constientizarea acestui fapt inca de mici, cred ca va fi imposibil.
Un posibil plan in acest sens l-am expus chiar eu intr-un articol publicat in cadrul rubricii de miercuri. Un alt aspect al varstei inaintate pe care am avut ocazia sa il constientizez zilele astea si mai bine si care a fost atins si ieri de Mihaela intr-un articol care mi-a placut este ca sistemul prin care copiii au neconditionat grija de parinti la batranete este pe cale sa se schimbe.
Am intalnit in spital oameni cu copii plecati in strainatate sau cu joburi foarte solicitante, internati si nu neaparat lasati de izbeliste, insa fara cineva care sa se ocupe indeaproape de ei. Se descurcau cum puteau, rugau alte persoane sa le cumpere una, alta, o doamna era adusa de o tanara care nu ii era nici ruda, nici nimic, spunea doar ca ea simte nevoia sa faca ceva pentru cineva si a da bani la cersetori nu i se pare o varianta, asa ca face mici acte de caritate pentru persoanele in varsta pe care le cunoaste, alta era adusa de o vecina… Ideea este ca usor-usor aceste lucruri se vor intampla, societatea va evolua intr-o anumita directie, pe care nu o putem controla.
Noi, in masura in care putem, trebuie sa ne pregatim pentru aceste lucruri. Deocamdata, eu doar le-am expus. Chiar daca nu facem parte din generatia care practic nu va fi sustinuta de stat la batranete, la o simpla socoteala eu am ajuns la concluzia ca si noi suntem un fel de generatie de tranzit. De exemplu, o persoana care castiga in medie pe intreaga cariera 1500 de lei, va beneficia (in cazul in care conditiile nu se inaspresc si reuseste sa gaseasca de lucru in mod constant) de aproximativ 730 de lei pensie. Cu cheltuielile din ce in ce mai mari in ziua de astazi, plus medicatia deloc ieftina, e evident ca aceasta suma e depare de a fi suficienta.
Deocamdata sunt doar consideratii, insa din toata inima va sfatuiesc sa le luati in considerare.
Alina says
Din pacate, ai perfecta dreptate.
In ultima perioada, am fost implicata, prin intermediul job-ului in mai multe training-uri, printre care si unul despre pensii private. Explicatia mi-a fost foarte simplu facuta, si oricum ai calcula, la pensionare, primesti 0.38% din venitul realizat. Sa calculam cati oameni, care au salariul minim pe economie vor avea o batranete mai mult decat nefericita si vor depinde de generatiile urmatoare sa fie intretinuti. In primul rand va fi jenant ca oameni care au muncit 20-30 de ani sa fie muritori de foame. Exista si solutii, cu sume modice, dar nu vreau sa fie asta subiectul raspunsului meu.
Oricum situatia nu este foarte prietenoasa, pentru oamenii de rand.
Daca mai doresti informatii te ajut cu drag.
Iulia says
Alina, eu gazduiesc guest posturi, asa ca poti sa formulezi un articol si sa mi-l trimiti – evident, nu unul cu tenta publicitara, ci care sa ajute comunitatea. Personal nu sunt foarte entuziasmata de asigurari (cu niste exceptii) datorita comisioanelor destul de mari si a imposibilitatii de a controla sumele detinute.
Mai degraba cele pentru cazul in care ai copii sau persoane care depind de venitul tau la o adica, as considera ca sunt o necesitate.
Mihaela Dămăceanu says
Suntem şi noi alături de tine în rugăciunile pentru bunicul.Ştiu că nu este uşor, pentru că exact anul trecut înainte de revenirea în Bucureşti, am trecut prin asta cu bunica lui Mihai, la care şi eu am ţinut ca la bunica mea. Aşa că, Doamne ajută, ca şi ieri.
Mă bucur că ţi-a plăcut articolul meu şi mulţumesc frumos pentru menţionare. O pornisem vesel cu ideea unui drăguţ sat, unde să fim măcar câţiva cunoscuţi şi am ajuns la partea practică, marcată şi eu de întâmplări pe care le aud la serviciu şi de faptul că părinţii mei şi soacra sunt singuri, departe de noi şi nu vor să plece din locurile în care au trăit o viaţă. Pe lângă aceste aspecte, problema pe care o ridici astăzi este cât se poate de serioasă şi din păcate, de reală. Sistemele de pensii ridică probleme în foarte multe locuri din lume şi noi nu facem excepţie. Greu este încă de acum, şi până vom ieşi noi la pensie, cu siguranţă nu va fi mai bine. Îmi amintesc de grupurile de nemţi, pe care le vedeam în copilărie, petrecând concedii în circuit cu autocarul, la noi în ţară. Mă miram cum de acei bătrâni călătoresc atât de departe şi au şi stare pentru asta şi banii necesari. Bătrânii noştri nici nu concepeau călătorii, la vremea aceea. Ar fi un gen de bătrâneţe care şi mie mi-ar plăcea, dar noi nu ştiu dacă o vom putea face. Singura soluţie, poate chiar şi pentru subzistenţă, nu neapărat pentru a călători, este să ne gândim şi pregătim din timp. De aceea, serios spun, că o căsuţă la ţară în timp ce apartamentul din oraş este închiriat, poate fi o idee pentru bătrâneţile noastre. Aşa cum ai scris, primul pas este să conştientizăm problema şi să ne gândim din timp la soluţiile ei.
O zi uşoară, Iulia, cu veşti mai bune!
Iulia says
Mihaela, si noi vrem sa ne luam un teren si ne cam incurca perspectiva de a nu avea o comunitate pe care sa o cunoastem cat de cat si cu care la o adica sa ne mai ajutam.
Mihaela Dămăceanu says
Deci sunt ceva şanse să facem o treabă. Mă bucur!
Maria says
Perspectiva mea este si mai trista: eu, personal, nu cred ca vom avea pensie de la stat. Sau cel putin nu una care sa conteze, din care sa putem trai. De fapt, cred ca ultima generatie care a fost intretinuta de stat la batranete este cea a parintilor nostrii.
Pe de alta parte (asta e partea si mai trista) nu cred ca vom trai suficient de mult ca sa ajungem la pensie.
Iulia says
Maria, daca e sa ne luam dupa statistici, speranta de viata medie creste si nu scade. In ciuda modului de viata mai haotic si stresant, a alimentatiei precare… Asa ca cel putin teoretic ne putem imagina ajungand la pensie, asta daca nu o sa ajungem sa muncim pana la 70 de ani fie pentru ca asa va fi reglementat, fie pentru ca pensia va fi mult prea mica pentru a ne acoperi nevoile.
Cu faptul ca ultima generatie intretinuta de copii este a parintilor nostri tind sa fiu de acord, copiii aleg acum alte drumuri, au alta viata si alte preocupari… Iar cu pensia de la stat la fel: eu incerc sa spun ca, chiar daca o vom avea, nu prea va fi suficienta sa ne intretinem, asa ca ar cam trebui sa gasim variante inca de la varste nu foarte inaintate.
Roxana says
Sanatate multa bunicului tau, Iulia! Legat de subiect ma abtin sa comentez, nefiind in tema, ce e important e ca mi-ai dat de gandit. O zi minunata!
Ghindaa says
Exact pt motivele enumerate mai sus am incheiat o asigurare de viata/studii pt copil, platesc deja de 5 ani, am putut negocia cu ei transele de bani cand nu am avut toata suma odata asa cum prevedea contractul initial. Desi aparent imi asum riscuri, consider ca am facut o alegere buna, chiar daca sunt suspicioasa..eu mereu sunt, oricum.
Ghindaa says
Referitor la pensie nu ma astept la cine stie ce din partea stattutului, ba chiat presupun ca peste 15-20 ani va fi un mare colaps financiar si social, mai mare ca acum. Cea mai sigura investitie este in viitorul copilului incat la un moment dat sa te sustina el, fara mari eforturi.
Martha says
nimic nu e sigur- copilul poate pati ceva (Doamne fereste!), fondurile private pot intra in faliment, samd..Este imposibil sa prevezi ce va fi peste 10-20 de ani, poti doar sa speri ca se va intampla asa cum iti doresti.
Ghindaa says
Orice fond de asigurare are in spate un reasigurator, crede-ma. Am mai investit int-un pamant, o mica livada, diverse mici fonsuri, educatia copilului. Acesta intre timp creste, in urma mea ramane ceva, nu astept mare lucru de la stat.Dar nici acesta nu poate ignora existenta mea peste 20 de ani sa zicem 30 de ani.pensionarii de peste 30 de ani nu vor fi comparabili cu cei de acum. Cei de peste 30 de ani vor fi extrem de activi, informati, greu de inselat, etc. Deci situatia nu este asa de neagra
Ghindaa says
Si fereasca D zeu sa pateasca copilul ceva….nu m-as mai gandi la pensie pt ca nu as mai putea trai.
Iulia says
Ghindaa, copilul nu trebuie neaparat sa pateasca ceva, dar poate sa plece din tara sau spunem, sau se poate sa nu isi poata permite un ajutor, sau se poate casatori cu cineva care sa impuna anumite reguli… Insa o combinatie intre o asigurare/copil/o sursa de venit pe care sa o poti obtine chiar si la varste inaintate – bunica mea vindea bors, a unei prietene caciulite tricotate, eu ma gandesc la internet, de exemplu/pensie de la stat/casuta la tara zic eu ca ar putea fi mai aproape de un plan realist.
Tataia avea un salon un alt mosulet, ceva mai tanar ca el, care spunea ca are o fata minunata, careia i-a cumparat casa, masina, i-a platit studii, a facut tot posibilul pentru a o ajuta. S-a maritat insa cu un om care nici nu concepe sa il ingrijeasca, nici macar nu vrea sa auda de cumparat o garsoniera mai aproape de ei pentru a-l mai ajuta si pe el… In 6 zile nu l-a vizitat decat o data fata, si ti se rupea inima sa il vezi cum se uita dupa ea pe culoar, poate, poate va veni…
Parerea mea este ca fiecare trebuie sa se bazeze pe sine, nu vreau sa te contrazic, dar asa evolueaza societatea, copiii sunt mai distanti, distantele sunt mai mari, stresul capata alte conotatii…
Mihaela Dămăceanu says
Exact la fel gândesc şi eu! Săracul bătrânel, chiar ţi se rupe sufletul.
Ghindaa says
Nici prin cap nu imi da ca fata sa ramana langa mine.Si voi face tot ce pot ca ea sa aplice in afara. Iar daca ea da de un sot tampit si egoist atunci ea nu a ales bine si nici eu nu am cascat ochii. Pt ca nu este firesc sa iti vezi parintii drept resursa ca apoi sa ii consideri doar povara.Chiar acum trecem si noi prin momente asemanatoare cu ale tale si da…povestile de viata sunt incurcate si mai ales circula…si uneori povara cade doar pe unii dintre copii nu pe toti din familia respectiva, in orice caz nu as transfera pe umerii fetei mele neajunsurile si lipsa de organizare din tineretea mea. Referitor la cazul acela cu batranul care a cumparat tot…fata minunata..etc…ii este convenabil emotional vorbind, sa creada ca sotul ei este de vina.Daca o durea sufletul pe fiica, trecea peste ce zice barbatul si isi ajuta parintele macar cu o supa si o vorba o data la 2 zile. Asa cum vad eu treburile, de la distanta si superficial, problema este la fiica, nu la sot.
Dia says
Pffff mi s-a rupt sufletul…
Dia says
Exact cum zicea Ghindaa, vina este a ei, nu a sotului.
Este inca un caz, o dovada ca „nu trebuie sa-ti pui ouale intr-un singur cos”…
Crud (ca si eu sunt mama) dar adevarat.
Claudia Popescu says
cazul meu e de cealalta parte a baricadei: ce sa va spun ca mama mea a muncit intr-adevar toata viata in confectii, vreo 30 de ani asa apoi a mers in strainatate la munca, a strans bani, a aranjat apartamentul si si-a pus bani la banca. insa ce folos?vrea sa controleze tot, sa stie orice pas al nostru, sa se bage, sta pe la usa si asculta cand vine cineva, isi da cu parerea cand nu-i convine vreun amic, samd. e mult de povestit sa intelegeti exact. in fam ei, ea a fost cea care lua TOATE deciziile, asa ca a zis ca si aici, va face la fel. ceea ce nu e cazul. plecasem de aici insa m-am intors ca a zis ca si-a dat seama ca a gresit si ca se va schimba. as! s-a schimbat fix 2 luni si apoi si-a revenit, insa sotul meu si eu suntem satui, asa ca dupa nasterea bebelusei 2, dupa botez mai exact, vom lua o decizie. intre timp, in apartam pe care l-am aranjat cu bani numai eu stiu cum agonisiti, gen fond de rezerva, amanet, imprumut, sunt chiriasi, pana in sept cand am vrea sa ne mutam, acestia vor fi platit cam jumate din investitie. sper insa sa nu fi deteriorat ce era pe acolo, lucrurile noastre…..m-am intins si v-am scris povestea noastra in mare asa. aaa, mi-a cumparat si mie o masina mama mea, acum vreo 6 ani insa la fiecare discutie, a avut grija sa mi aduca aminte ca e a ei, samd. deci, ca o concluzie, sunt unii care vor mult nu neaparat de la propriul copil ca eu chiar am incercat sa fiu la mijloc sa fie ok, ci de la ginere sau nora.
Claudia says
Iulia, subiectul acesta e foarte delicat. Multi, foarte multi dintre noi avem ideea gresita (asa am fost crescuti) ca statul trebuie sa ne dea o pensie cand suntem batrani.
Dupa ce am citit cartea lui Kiyosaki, „Cadranul banilor” mi-am schimbat modul de a gandi.
Celor ce nu au citit cartea sau nu stiu ca mai exista si alte posibilitati ii invit si la mine pe blog sa citeasca un interviu despre freelancing:
http://lecturidemamica.wordpress.com/2013/02/21/freelancing-interviu-cu-roxana-nasoi-elance/
arakelian says
o sa citesc si eu cartea.
Eu cred ca cine a avut ca salariat 1500 lei, se va descurca cu 700 lei pensie. In primul rand pt ca nu mai plateste transport, nu mai isi face pachet, nr si calitatea de haine scade pt ca nu mai merge la munca; are timp mai mult timp pt a completa niste servicii care inainte le platea (ma gandesc la cumparat produse ieftine, facut piine in loc de cumparat etc) dar si pt ca metabolismul scade si o persoana de 60 ani iesita din activitate consuma (sau ar trebui) la jumatate decat fiul de 30 ani ce merge zilnic la munca.
Intradevar, medicamentele sunt scumpe, dar sunt si medicamente compensate, doar sa am timp sa merg lunar la mediculd e familie. In plus,un medic de familie bun va gasi echivalentul mai ieftin la alt producator (sunt unii medici nesimtiti, ce iau comisioane de la firmele farmaceutice, numai de a prescrie medicamente scumpe desi exista echivalent pe piata la 1/3 din bani).
Eu am un fond pt pensie, si depun anual, ce suma dispun. Nu imi fac planul pe fundul copilului, nu stiu daca sunt in stare sa il ajut suficient, dar sa nu raman macar o greutate. In plus, planul e ca la pensie e sa ma mut intr-un spatiu locativ mai mic. Sau asta o data ce copilul e suficient de mare si e plecat la casa lui.
Sunt constienta ca pensia de la statul roman va fi mica, dar cel mai mult ma ingrojoreaza ca voi iesi probabil la 70 de ani la pensie, la cum urca varsta de pensionare. Asa ca e alegerea mea ce voi face dupa varsta de 50 ani. Mai am inca un pic pana acolo 😉