Metode simple de economisire a banilor

Yves Rocher

Propunerea mea de miercuri: blogul Simple Mom

Pe Economisim.info analizăm în fiecare miercuri un blog de finanţe personale, pentru a vă oferi surse în plus de inspiraţie în cazul în care doriţi să aflaţi mai multe despre subiect.

Încet-încet construim şi noi un bun punct de plecare, dar până când vom avea suficiente articole şi pe toate subiectele posibile – bineînţeles legate de finanţele personale – puteţi arunca un ochi pentru mai multe idei şi, de ce nu, mai bune – pe la alţii.

Astăzi nu o să vă propun chiar un blog de finanţe personale, ci un blog de mămică (se pare că odată cu apariţia copiilor apare sau creşte şi preocuparea pentru drămuirea banilor, pentru că majoritatea articolelor bune şi foarte bune pe care le-am citit pe tema economisirii banilor aparţin unor mămici cu unul sau mai mulţi copii) cu o rubrica destul de cuprinzătoare de finanţe personale. Este un blog interesant sugerat de o cititoare, căreia îi mulţumesc şi pe această cale. Blogul Simple Mom.

Vă propun să atuncaţi o privire pe întreaga rubrică de administrare a banilor (primele două articole sunt de sărit, se referă la americani).

Dar eu o să mă opresc asupra unui articol scris de un redactor asociat, Charlie Park, care ne prezintă o altă latură a ideii de alcătuire a unui buget.

Charlie porneşte de la articolele tradiţionale despre alcătuirea unui buget care, ne spune el, ne oferă câteva reguli de respectat şi câteva instrumente de folosit pentru alcătuirea bugetului. Pe lângă acestea, planează mereu un sentiment al vinovăţiei, spune el atunci când îşi manifestă intenţia de a ne arăta o nouă faţă a administrării banilor, care ar trebui să fie despre promisiune şi speranţă.

Pornim tot de la definiţia unui buget. Şi, într-adevăr, abordarea e diferită. Bugetul este transpunerea pe hârtie a speranţelor, obiectivelor şi viselor noastre şi are trei părţi esenţiale: un plan (ce reprezintă viitorul), un audit a ceea ce am cheltuit in trecut şi o situaţie a ceea ce avem pentru moment. Şi să păstrăm mereu în minte faptul că un buget este inutil dacă nu reuşeşte să schimbe ceva în comportamentul nostru.

Mi-a placut mult analogia cu cele trei cercuri ale bugetului:

  • pe ce vrem să ne cheltuim banii
  • pe ce credem că am cheltuit banii
  • pe ce cheltuim de fapt banii

… bugetul având de fapt rolul de a le intersecta cât mai des.

Prezentă este şi ideea mea că bugetul nu ar trebui să ne oprească de la a cumpăra sau a investi în lucruri la care ţinem mult, ci ar trebui doar să ne înveţe să le delimităm de cele mai puţin importante, pentru că de undeva este obligatoriu să tăiem.

Vă las să citiţi direct din articol şi despre cele trei principii pe care trebuie să ni le amintim mereu.

Subscribe

If you enjoyed this article, subscribe now to receive more just like it.

Post a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top