Pentru că am terminat cu cumpărăturile de Crăciun, o să scriu acest post pentru a reveni asupra lui la anul, deşi am o memorie foarte bună şi voi şti cu siguranţă ce am făcut bine şi ce nu.
Merită efortul unei mici analize, pentru că cel puţin la noi în familie, cadourile de Crăciun sunt importante – chiar dacă uneori bugetul este mai mic, încercăm în fiecare an să aducem un pic de bucurie familiei, pentru că pe ei îi vizităm.
Şi, cum statutul de musafir e oarecum privilegiat, adică nu trebuie să gătesc absolut nimic cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou – decât friptura şi pestele de Revelion, dar asta chiar că nu e cine ştie ce efort, încerc să dedic toată energia şi mare parte din bugetul pentru mâncare cadourilor.
Trebuie să vă spun aici că suntem dublu norocoşi dacă pot spune asta, pentru că familiile noastre, aflate la mare distanţă, ne pregătesc fiecare un mic pachet de Crăciun (nu, nu stau la ţară, deci nu taie porcul sau 3-4 găini din curte).
Pachet pe care îl primim pe tren de la familia pe care nu o vizităm şi personal de la cei la care mergem. Aşa că am primit săptămâna trecută de la mama soţului: două pachete mari de sarmale pe care le-am pus în congelator, o să mă descurc foarte bine datorită lor în ianuarie, când va trebui doar să le fierb (pentru Revelion îmi dă mama sarmale, tot de congelat şi posibil să mai rămână o porţie şi pentru ianuarie-februarie), o cutie mare de salată de sfeclă din care mănânc de zor acum, în ultima săptămână de post, o mulţime de cârnaţi afumaţi care iarăşi vor ajunge să fie mâncaţi destul de târziu şi multe prăjituri care vor lua drumul părinţilor mei.
Bun. Ca să închei această paranteză uriaşă, deşi tot despre daruri am vorbit, până la urmă munca părinţilor noştri e mai preţioasă decât orice cadou cumpărat de la magazin, după părerea mea, anul acesta a fost primul în care am încercat să planific din timp cumpărarea cadourilor.
Am făcut o listă care a ieşit destul de lungă cu persoanele cărora vreau să le cumpăr ceva, am trecut în dreptul fiecăreia cam ce mă gândesc să îi cumpăr (mă ştiţi, nu prea cumpăr decât lucruri practice, excepţie fac persoanele despre care ştiu că au cam tot ceea ce îmi trece mie prin cap să le cumpăr, aşa că atunci fac concesie şi mai dau pe la un magazin de decoraţiuni sau mai ştiu eu ce).
Am alocat un buget de cadouri, tot pe sistemul „factură” încă de la salariul din septembrie. Şi de atunci am fost foarte atentă la ceea ce vedeam atunci când ajungeam prin oraş – promoţii în general – ideea mea fiind să reuşesc să găsesc lucruri destul de bune calitativ, dar la preţuri acceptabile. Şi am bifat rând pe rând toate persoanele, cu mai mici sau mai mari daruri. Acum sunt pe terminate cu totul – mai trebuie să le împachetez – şi vă pot spune că a meritat efortul planificării – practic, 30 de minute petrecute pentru o listă m-au salvat de ore întregi de alergat bezmetică prin oraş şi mai ales de acele cumpărături la întâmplare, de genul hai să cumpăr şi asta – trezindu-mă nu de puţine ori cu inutilităţi pentru care am dat mulţi bani.
A, să nu uit. Dacă ești interesat/ă de cadourile de Crăciun, îți recomand și un site – CadouriCrăciun.org. Găsești aici o serie de idei de cadouri de Crăciun, pentru diverse persoane, dar și mici povești despre sărbătoarea Crăciunului și obiceiul de a face daruri cu această ocazie. Spor la citit!
Pentru mine este un sistem care funcţionează şi îl voi folosi şi la anul. Voi cum „rezolvaţi” cumpărăturile de Crăciun? Aveţi un plan sau mergeţi pur şi simplu şi luaţi cam ce găsiţi?
Raluca says
si eu folosesc lista- o fac din vreme, iar pregatirile de Craciun le incep de obicei prin octombrie-doar anul acesta am intarziat. Dar exista prieteni de-ai nostri, pe care ii vedem mai rar, care primesc colinde si povesti de Craciun in august sau septembrie 🙂
Anul acesta am ramas un pic descoperita cu cadoul pentru mama mea, fiindca YR nu imi trimite comanda la timp 🙁
Si da, anul acesta am cheltuit cel mai mult pe cadouri, insa cu intentie, tot ceea ce am primit peste an de la persoanele cadorisite m-a facut sa economisesc inzecit mai mult. Simteam nevoia sa give back a bit more than usual.
Sarbatori fericite!
Iulia says
Of, imi pare rau, Raluca, pentru YR. Eu nu comand la ei in preajma sarbatorilor, de fapt la nimeni pentru ca stiu ca e nebunie.
Iti doresc si eu Sarbatori Fericite!
Marilena says
Si eu sunt aproape gata cu totul, mai am de luat o carte si o jucarie pentru un nepotel si un finut, in rest am plasele gata pregatite. Anul asta am un singur regret, adica un lucru facut sub impulsul rugamintilor fierbinti ale fiica-mii: a cerut o jucarie foarte scumpa si pentru ca nu am avut cu cine sa o lasam si am fost nevoiti sa o luam cu noi la cumparaturi, nu a fost chip sa scapam si desi a promis ca nu mai pretinde nimic, acum deja intreaba daca mosul mai vine cu ceva si la ea… O sa caut ceva de imbracat, pentru ca are nevoie, dar oricum, imi pare rau ca am dat atatia bani pe jucarie, s-a dovedit a fi un impuls de moment. Se pare ca nu am reusit sa invatam mare lucru, desi s-a mai intamplat sa insiste foarte tare pentru ceva si apoi sa nu se mai uite la el. Asta e, poate reusesc data viitoare sa fiu mai ferma. Draga Iulia, iti doresc sa ai un Craciun plin de bucurii alaturi de sot si de familie! La multi ani!
Iulia says
Un Craciun cu multe bucurii si tie, Marilena draga!