Am luat o pauză de blog, pentru că am fost plecaţi în weekend şi nu am avut nimic programat pentru postat. Revenim însă cu forţe proaspete şi sper că nu aţi plecat chiar toţi de pe acest blog :).
Aş vrea astăzi să abordez un subiect un pic delicat poate, şi care chiar cred că trebuie judecat şi transpus de fiecare într-un sistem propriu. Dar nu puteam să îl sărim şi, cum este luni şi luni suntem îndemnaţi să vorbim despre căsătorie, de ce nu şi câteva sfaturi sau măcar un îndemn la a ne gândi şi la această perspectivă. Asta şi pentru că una dintre problemele majore ale unei căsnicii, care pot duce chiar la destrămarea ei la un moment dat, e legată de bani.
Cred că cel mai uşor de impus reguli este la începutul unei căsătorii – am observat însă chiar şi din propriile greşeli că multe lucruri se pot ajusta pe parcurs şi că de multe ori ne putem înşela cu privire la perspectiva celuilalt asupra banilor. Aşa că părerea mea este că nu e niciodată prea târziu să purtăm o discuţie serioasă despre bani şi modul în care îi cheltuim.
Această discuţie cred eu că va avea efectul scontat dacă o avem cu un prilej anume, atunci când luăm salariul de exemplu – putem face o primă încercare de planificare în doi a bugetului.
De-a lungul timpului, am întâlnit trei variante de gestionare a bugetului: fiecare cu banii lui, banii la comun şi administraţi de ea, banii la comun şi administraţi de el. Personal cred că cele mai mari şanse de economisire le avem atunci când banii sunt împreună şi ambii soţi sunt implicaţi în administrarea lor.
Vă spun din experienţă că influenţele bune se transmit, şi reticenţa de genul, „ce sens are să scriem pe hârtie, şi aşa nu rămân foarte mulţi” poate fi învinsă fie şi printr-un simplu raport de genul luna aceasta aş vrea să facem asta şi asta, să punem deoparte suma aceasta, dacă luăm acest lucru posibil să rămânem descoperiţi până la sfârşitul lunii… Ştiu că vorbesc din postura mai fericită a soţului care administrează banii şi îl implică pe celălalt din convingerea că suntem doi în barca asta şi trebuie să vâslim împreună.
Cred că cea mai dificilă postură este atunci când unul dintre soţi (de regulă el) ţine banii, este poate şi singurul aducător de venit, iar ei nu îi rămâne decât să îl roage de fiecare dată să îi „lase” ceva bănuţi. Am auzit şi cazuri în care ea era nevoită să strângă luni de zile şi să găsească tot felul de justificări pentru a reuşi să îi facă un mic cadou de ziua lui.
Dacă aş fi în această postură cred că m-aş concentra pe două lucruri: pe de o parte, aş încerca să am un venit propriu, oricât de mic (se poate cu siguranţă şi voi aborda subiectul acesta), iar pe de altă parte aş încerca, cu mult tact şi răbdare, să fiu măcar implicată în gestionarea banilor, să găsesc o soluţie prin care să avem un buget lunar gestionat împreună.
Primul pas este aşadar o primă discuţie (nu eternele certuri despre unde s-or fi dus banii şi de ce nu mai avem) despre care sunt disponibilităţile lunare, ce putem face cu ele, ce nu putem face, ce putem face pentru a realiza ceea ce pentru moment pare imposibil… Urmată de trasarea primului buget lunar de cheltuieli şi unui buget de cumpărături.
Apropo de bugetul de cumpărături, o să punem şi cumpărăturile de săptămâna aceasta, făcute foarte în fugă, precum şi concluziile trase şi meniul deja schiţat.
laura says
Nu,n-am disparut de pe blog dimpotriva…interesant si acest subiect .Ai atins din nou punctele esentiale 🙂 Cei doi au drepturi egale in cuplu si deciziile financiare tot impreuna trebuie luate.Am auzit cazuri cand despotismul financiar al unui sot a adus depresie si nefericire in viata sotiei sau invers,cand o femeie de genul „lasa-ma pe mine ca stiu mai bine” a transfromat sotul intr-un frustrat .